Şi cu naturalu’ ce facem?

Etichete

, , , , ,

În loc de prolog

Politicianismul devorează, ca un monstru, totul ce-i iese în cale – şi viii, şi morţii. Frica păzeşte harbuzăria. Oportunismul şi laşitatea lichelelor noastre naţionale n-au margini…

Astfel îşi începe Constantin Tănase, editorialul dedicat celei mai comercializate date în Republica Moldova, emblematicul 7 Aprilie. După o gestaţie timp de un an a unor gînduri profunde şi (recunosc) adevărate, domnul Tănase pictează un tablou impresionist despre realitatea în care se îneacă Republica Moldova la momentul actual. Şi-a înmuiat pensula în rezervuarul cu tineri răzvrătiţi împotriva regimului dictatorial, a mai adăugat puţină culoare din recipientul jurnalismului igienic şi neigienic, dar nu a uitat să contureze nişte umbre obscure luate din vasul canibalismului politic moldovenesc. Este adevărat, politicianismul devorează, dar doar cu ajutorul jurnalismului.
Ce a făcut şi ce face între timp mass-media?
Mass media moldovenească nu a făcut altceva zilele astea decît să trîmbiţeze despre ororile comise la 7 aprilie 2009. Da…recunosc, acestea au existat şi mai există şi mai recunosc că jurnaliştii nu-şi fac decît meseria. După cum afirmă însuşi Constantin Tănase, aceştia într-un an de zile au adunat mai multă informaţie decît Procuratura, SIS-ul şi Internele la un loc, fie ea chiar şi o informaţie denaturată. Alt lucru este că, în goana dupa senzatie, “nou-nouţele” media de informare din ţară optează pentru ceea ce este mai urît pe lumea asta, optează pentru ARTIFICIALITATE. Totul este artificial: voce, imagini, mod de prezentare, montaj, zîmbetul sau tristeţea de pe feţele moderatorilor de emisiuni sau reporteri, pînă şi muzica miroase a artificialitate searbădă. Posibil că or fi fost inventate noi rigori, legi deontologice in jurnalism care dictează şi impun această artificialitate. Ahhh.. da. Incă un lucru. De ce ziariştii (cuminţi odată) devin agresivi??? Cărui fapt se datorează această agresivitate??? Da…or fi ei câinii de pază ai societăţii noastre, dar de ce ar trebui să muşte prin replici şi să taie prin priviri? Or fi astea noile reguli ale concurentei mediatice? Or fi…

Si totusi… Oamenii sfintesc locul!!!

Etichete

,

Daigo
V-ati intrebat vreodata cind poti cunoaste mai bine sau cu adevarat poporul tau, lumea care te inconjoara? Eu am gasit o cale de a cunoaste moldovenii. Timp de o saptamina am fost “ghid” prin Moldova pentru unul dintre prietenii mei japonezi. El care nu avea idee de ceea inseamna Moldova, intr-un sfirsit a ramas cu cele mai bune impresii in gind si in suflet. Si toate astea datorita oamenilor, adica moldovenilor. Cu toate ca aparea in ochii lor, ca ceva exotic, Daigo ( prietenul si colegul meu japonez) nu s-a sfiit sa spuna BUNA ZIUA sau NOROC ori de cite ori oamenii se uitau insistent la el. Unii cu priviri senine si binevoitoare, altii putin evaziv, dar toti ei l-au ajutat sa culeaga cele mai calde impresii, care treptat se vor transforma in amintiri unice pentru toata viata.

Din start mi-a zis ca va fi un superstar in Moldova, ceea ce eu nu am inteles. Numai in momentul in care toate privirile erau atintite asupra lui permanent, doar atunci am inteles ca moldovenii au o “foame” de turisti nemaipomenita. Cind vad un om “diferit” de ei se uita luuuuuuuung si insistent, pe alocuri cu priviri fugare, unele chiar sfioase, dar la un singur zimbet de turist moldovenii se “topesc” sau poate inima li se topeste. Raspund cu un zimbet sincer, iar cind aud o romana pronuntata stingaci, dar intr-un mod sincer si nepartinitor, pe moment li se lumineaza fata si …ar vrea sa zica ceva, dar se opresc.
Explorind secretele Chisinaului, vizitind locuri pitoresti din Moldova, stropite cu mir de la superbele noastre manastiri, totusi ceea ce l-a impresionat mai mult pe Daigo a fost …Piata Centrala din Chisinau. Pentru noi, moldovenii acest loc nu reprezinta decit un loc permanent aglomerat, in care iti poti “clati” urechile cu o muzica specifica, insa pentru el Piata Centrala a reprezentat un loc al Bunei dispozitii, un loc in care poti intalni oameni simpli, deschisi spre comunicare. “Uite-te bine la ei! Parca ar fi niste personaje din poveste”, mi-a spus Daigo. Fiecare este interesant in felul sau, unul mai bronzat sau ars de soare, unul mai incruntat, unul mai jovial, altul mai glumet din fire, toti ei, fara asi da seama au ramas vii in mintea unui turist japonez.
Dupa o saptamina de calatorie prin Moldova mi-am data seama de un lucru. Nu este cel mai important faptul ca ai munti sau mare, bogatii subterane sau hoteluri luxuoase in care doar praful mai este stapin, nu sint importanti banii sau averile, ci sint importanti OAMENII, care totusi sint cei care sfintesc locul.
Iar eu sint bucuroasa ca moldovenii si-au sfintit locul lor.

Am fost in Tara Povestilor

Recent am avut ocazia si in acelasi timp onoarea sa particip la lansarea unui film deloc mediatizat in Republica Moldova ( poate din motive mai mult electorale ).Este vorba despre Tara Povestilor, un film realizat de catre o echipa tinara de specialisti, care au depus mult suflet pentru realizarea acestuia. Cei care au venit cu idea de a face un film documentar despre si pentru Moldova ,in special, si care au devenit parintii spirituali ai acestuia sint Chiril Lucinschi si Natalia Morari. Asadar un fiu de presedinte si o tanara jurnalista, declarata de FSB-ul rusesc dusman al Kremlin-ului, cindva reporter la publicatia moscovita THE NEW TIMES si-au unit fortele inteligente si au facut respectiv un film in care poti vedea lacrimi de durere ( deja banale) ale moldovenilor.

De ce Tara Povestilor va veti intreba? Si eu ma intreb? Ideea este ca timp de o ora si 8 minute am putut vedea realitatea socio-politica a 3 tari: Danemarca, Romania si Republica Moldova .“Unul zboara, altul se invata sa zboare, iar altul s-a consolat cu gindul ca el este o gaina”, astfel era sa afirme politologul Oazu Nantoi despre cele trei tari mentionate mai sus. Abordarea tematica a filmului nu a fost una nicidecum siropoasa sau lacrimogena. Mesajul a fost unul clar, concis, din care fiecare poate lua ceea ce este mai bun. Faptul ca danezilor le face placere sa plateasca impozitele, sa-si educe copiii prin comunicare, sa mearga la medic mai rar decit si-ar fi putut ei imagina, sa nu se intereseze de capra vecinului, daca a murit sau nu, sa manince produse ecologic pure si nu doar organisme modificate genetic, si sa se gindeasca la ziua de maine cu speranta si incredere in sine, atunci pentru moldovean doar ideea de “ziua de maine” ii provoaca dureri de cap.

S-a dat startul in vest, in Danemarca, o tara implinita din toate punctele de vedere, s-a inaintat spre Est, spre Romania, o tara cu ceva materie cenusie acumulata deja si s-a ajuns in Moldova, s-a ajuns intr-o bezna nemuritoare. Va intrebati cine a stins lumina in tara noastra? Fiecare dintre noi sau mai bine zis indiferenta si nepasarea fiecaruia dintre noi. Vreti lumina? Vreti o Tara a Povestilor  la noi in tara? Poate ca se va intimpla si acea minune si vom trai o poveste curiiiiiiiinnnddd, foarte curindddddddddd..:))))

Mustafa Kemal AtaturkMustafa Kemal Atatürk – a portrait built in Turkish history

To be honest, visiting Turkey for the first time meant for me the discovery of a new land, a different surprising country, a new culture that you can notice in every stone, in each voice, a place where you can enjoy the real life, although you may be the busiest person in the world, a country whose inhabitants behave like your good old friends. Here, you will be astonished and you will wonder: „Why are all these people smiling? Something is wrong with me or with them“, you will answer to yourself. In Turkey there is no time limit, there is no schedule, although everyone is in a rush. Maybe all these things you can find somewhere else on this planet and I know for sure that something or someone you cannot find so easily, elsewhere.

That someone is… Mustafa Kemal Atatürk, the founder of the Turkish Republic and its first President, the most outstanding personality in Turkey and the towering figure of the 20th century. Among the great leaders of the international history, few have achieved so much in so short a period as he did, mainly transforming decisively the life of his nation.

I had the great chance to be in Turkey on August 30, when all Turkish people from all over te world are celebrating „Victory Day“. On this day Turkish nation is commemorating the victory of the final battle in Dunlupınar ending the Turkish Independence War in 1922. So what I could notice in Turkey on that day was that Ataturk‘s posters were EVERYWHERE. I thought that maybe they (Turkish people) are too focused on this person, that is why HE IS EVERYWHERE and I am sure that I was not alone in this situation, several thousands of tourists were unaware of what was going on there.

I could not understand why the highest buildings are covered in his pictures or the Turkish flags, why almost on every window u can see him or the flags, why all the city is dressed in red and why, why, why…………………………till I decided that it was high time for me to know who Mustafa Kemal Ataturk truly is.

I read about him….and now i can understand THAT „EVERYWHERE“. A person who worked all his life for the development of harmony and cooperation between peoples without distinction of colour, religion or race, I can agree that he deserves to be alive even in those thousands of statues and photos, in those millions of institutions, parks, organisations, streets which were named after him. But what is the most important and memorable is that he is still alive in people‘s minds‘.

In 1933 he said the following: „I look to the world with an open heart full of pure feelings and friendship„.

What do you think? Couldn‘t it be the message that is trying to survive still in Turkey, through the memory of Mustafa Kemal Atatürk?

Practicantii sexului comercial

Dupa cum era si de asteptat campania electorala in care am pasit cu totii ne va stoarce creierii timp de 2 luni si mai bine si ne va impovara bunatatea noastra. SHOW-ul sau mascarada inceputa cu mult timp in urma, acuma in sfirsit va lua amploare, iar noi cititorii sau telespectatorii vom fi martorii unui spectacol de 2 bani care se va vinde insa cu milioane de dolari. In aceasta perioada unii vor culege roade “groase” unii care sunt specialisti in a practica “sexul comercial”( ca sa nu-I spun altfel).

Acuma se vor da cartile pe fata si se va afla cit de perfida este (sau a devenit) clasa politica din Republica Moldova, acuma ne vom sufoca la propriu si la figurat datorita publicitatii electorale, acuma vom respira aer imbicsit de putoarea minciunii si manipularii, acuma ai nostri stilpi si copaci vor fi doboriti de “lupta” colajelor electorale impinzite de mutre, unele mai serioase decit altele, si de culori ideologice, acuma oamenii de la tara vor fi “bagati” in seama, acuma buzunarele unora vor abandona orice cura de slabire, acuma vor aparea pretinsi politicieni, cu pretense partide politice – sateliti, acuma unii vor avea ocazia sa creasca din punct de vedere professional, adica sa dezvolte prostitutia ideologica si demagogica din tara. “Turismul politic” se va afla in stagnare in aceasta perioada, fiecare aflindu-si tsitsa (partea din fata a corpului omenesc situata intre brate) de la care va “suge” cit va putea si cum va putea.

Un lucru este clar, Practicantii sexului comercial vor incerca sa fie cei mai buni, cei mai stralucitori, cei mai bravi, cei mai temerari, cei mai corecti, cei mai sinceri, iar noi vom fi maguliti si cuceriti pina in maduva oaselor.

Unii se vor intreba:”Doamne, oare de ce meritam sa fim atat de norocosi si fericiti”, in timp ce altii se vor intreba: “Doamne, de ce am fost atat de blestemati?”

Mie nu-mi ramine decit sa va doresc VIZIONARE PLACUTA si……..trezire grabnica.

Aš tave myliu, Lietuva… ( Te iubesc, Lituania)

Familia mea Erasmus

Aš tave myliu, Lietuva… ( Te iubesc, Lituania)

Totul a fost intimplator, totul s-a intimplat atat de repede, incit nici nu mi-am data seama ca sunt departe de tara, departe de prieteni, departe de tot ce-i este aproape sufletului meu.

Nu am ales, ci m-au ales. Mi-au spus sa-mi fac bagajele cit mai repede posibil, sa-mi pregatesc actele si sa zbor.

Iata asa am inceput sa zbor…prin emotii, vise, mii de ginduri, probleme si momente de fericire. Asa a inceput totul, printr-un zbor spre Nord, luand directia Tarilor Baltice, aterizind pe paminturile Lituaniei, in capitala sa, Vilnius.

Exact cu un an in urma am avut marea si fericita sansa sa obtin o bursa de studii in Lituania. Ma intrebati daca a fost greu s-o obtin? Nu a fost deloc. Pur si simplu, am completat un formular, am atasat actele cerute si atata a fost sa fie. In scurt timp avea sa inceapa poate ce mai frumoasa experienta din viata mea ( la nivel academic).

Totul parea atat de vag la inceput, deoarece nici nu realizam unde plec, unde voi sta, pe cine voi intilni si cum imi voi continua studiile in acea Tara. Nu aveam o idee clara ce inseamna sa fii student Erasmus si cu atat mai mult intr-o tara straina, de care ai auzit doar pe la orele de geografie generala.

Lituania s-a dovedit a fi o tara pe masura asteptarilor mele, o tara cu un trecut istoric aparte, cu un popor unic, o tara in care am invatat sa visez, sa sper si sa vad frumosul din oameni. Inainte de toate vreau sa marturisesc ca experienta Erasmus mi-a schimbat cursul vietii, mi-a schimbat ideile de viata si m-a facut sa inteleg ca a fi student nu inseamna sa te afli intr-un continuu stres, amenintat de catre „toti“ si „toate“.

Inainte de a pleca peste hotare, ideea de a intilni noi oameni, de diferite nationalitati mi se parea stranie si aproape ireala. Credeam ca e suficient sa stiu ca ei sunt undeva, dar niciodata nu am intuit ca voi avea ocazia sa traiesc un an de zile intr-un mediu social format din reprezentantii tuturor statelor lumii.

Chiar de la inceput nu totul a fost roz. Bariera lingvistica a fost un factor pe care am incercat sa-l depasesc inca din primele zile. Nu-mi imaginam ca pot sa-mi petrec timpul dialogind doar in engleza si citeodata rusa. Dar asa a fost sa fie.

Generatiile Erasmus ar trebui sa multumeasca Uniunii Europene pentru oportunitatea de e descoperi noua Europa, pentru ca scopul Programului Erasmus Mundus este de a incuraja si de a sustine mobilitatea academica printre institutiile de invatamint superior in cadrul Uniunii Europene.

De mai bine de 20 de ani Programul Erasmus a oferit miilor de studenti din toata lumea sansa de a studia peste hotare. Din aceste considerente, astazi el a devenit un fel de fenomen cultural si este foarte popular printre studentii din Europa, devenind chiar subiectul filmului L‘Auberge espagnol (caminul spaniol, pe care va sugerez sa-l vizionati neaparat).

Universitatea din Vilnius, care a fost universitatea mea gazda timp de un an este una in care astfel de programe de studiu au deja o traditie. Totul a fost atat de bine organizat, fiecare detaliu, fiecare situatie, incit mie nu-mi venea sa cred ca este posibila o astfel de abordare a sistemului de invatamint ( eu fiind obisnuita cu „netraditia“ si „dezorganizarea“). Programul de mentori al Universitatii din Vilnius a fost pentru mine ceva absolut nou. Acesta presupune instruirea unui grup de mentori-studenti din cadrul Universitatii, care vorbesc fluent engleza si care la fiecare inceput de semestru primesc cite un student nou-venit „spre ingrijire“. Mentorul meu a fost ghidul meu, el a fost cel care m-a ajutat sa-mi rezolv toate problemele, care mi-a explicat ce si cum trebuie sa fac.

Au fost multe lucruri care credeam ca ma depasesc, modul in care te incadrezi in micro- societatea de studenti, modul in care comunici. Toti oamenii din jur iti par stranii, cu toate ca poate tu esti cel mai straniu J. In fiecare zi ajungi sa intilnesti si sa cunosti culturi diferite, iata de ce eu as numi experienta Erasmus, o salata de culturi pe care o servesti non-stop.

Fiind un fidel consumator al „salatei culturale“ , asa mi-am facut prieteni in toata lumea. Am putut cunoaste cit de „tehnologizati“ sint japonezii,chiar si atunci cind e vorba de latura sensibila a sufletului, cit de sufletisti si sensibili sint turcii atunci cind istoria lor e subiect de discutie, cit de calculati si punctuali sint nemtii in absolut tot ceea ce fac, cit de „tineri si nelinistiti“ sint francezii in viata de zi cu zi, cit de „copii“ sint spaniolii chiar si la o virsta inaintata, cit de „fierbinti“ si cuceritori sint latino-americanii si cit de ……….frumoasa este viata atunci cind tu poti fi parte din miile de culturi.

Ceea ce mi s-a parut interesant este ca toti studentii din fostele tari sovietice (Moldova, inclusiv) pot imparti acelasi set de valori si traditii. Chiar si dupa multi ani de presupusa independenta in secolul XXI, limba rusa si cultura ruseasca sub toate aspectele ei ne uneste, ne „obliga“ sa ascultam aceeasi muzica, sa pregatim salata „Olivie“ pentru orice masa festiva, sa avem acelasi mod de a ne trai viata, sa impartasim aceleasi opinii conservatoare si in sfirsit sa ne distram nu ca „toti europenii“.

Ar fi foarte multe de spus la capitolul „oameni“ in acest sens, dar de un lucru sint sigura. Sintem cu totii norocosi pentru faptul ca sintem oameni, ca sintem diferiti dar in acelasi timp atat de egali.

Experienta mea Erasmus in Lituania, cu temperaturi din cele mai salbatice si instabile, cu superbe rasarituri de soare in dimineti friguroase, cu cele mai cochete si elegante ploi, cu cele mai nemiloase geruri, m-au facut sa gasesc cea de-a doua casa a mea. Poate si lituanienii, care dupa parerea mea dau dovada de o eleganta aparte in tot ceea ce fac, m-au facut sa inteleg ca nu sint straina in tara lor, m-au facut sa descoper o Europa tinara, cu inalte aspiratii si teluri spre un viitor mai bun, mai „al lor“, mai prosper , mai aproape de ei.

Ei m-au ajutat sa spun „Multumesc “ si „Ma scuzati“ in lituaniana, dar intr-adevar sa simt cind rostesc aceste cuvinte. Am invatat sa apreciez oamenii si sa-i respect indiferent de culoarea pielii, fie ea alba, neagra sau galbena, in lumea Erasmus nu am putut intilni oameni bogati sau saraci, tristi sau fericiti, aici fiecare este pur si simplu Erasmus si aceasta explica totul. Am intilnit cei mai nebuni, neconventionali, cei mai originali si deocheati studenti, care au invatat (unii) sa traiasca viata pe bune, iar altii au luat primele cursuri de viata adevarata, studenti care au putut opri viata in loc si au putut savura orice secunda la maxim.

Pentru toate aceste lucruri irepetabile ( poate) imi permite-ti sa multumesc tuturor prietenilor mei din toata lumea pentru sansa de a le fi fost alaturi timp de un an de zile si pentru totdeauna.

Cu aceasta ocazie vreau sa multumesc tarii care a fost o gazda de milioane pentru noi, toti.

Aciu, Lietuva….( Multumesc, Lituania)

Salut lume!

Un simplu motiv

Daca ar fi sa vorbesc cu cineva zi de zi despre problemele ce ma framinta ar trebui sa intru intr-un delir al existentei. Asta ar insemna sa-i fac si pe cei apropiati sa intre in „jocul meu”, ceea ce eu nu imi doresc.

Aceasta pagina va fi un loc in care se vor regasi „OFFF-uri” si  „URAAAAA – le”, voua nu va ramine decit sa alegeti ce este mai bun, mai adecvat  sufletului vostru.

Sa traiti si sa traim, cu totii!!!